|
Deputatul de Bucuresti, Dan-Radu Zatreanu, invita la cabinetul sau teritorial parlamentar din strada Liviu Rebreanu nr. 30 A pe toti cei care vor sa inteleaga mai bine cum functioneaza programul “Prima Casa” initiat si promovat de Guvernul Boc. Dan-Radu Zatreanu, care sustine acest program social cu implicatii majore pentru viata tinerilor bucuresteni, va sta la dispozitia tuturor celor interesati, alaturi de staff-ul sau, pentu a explica concret modul de accesare al creditelor destinate acestui program. In media elecronica, Dan-Radu Zatreanu a lansat deja sustinerea sa pentru programul “Prima Casa”, aratand ca este total diferit de ce există pe piaţă în momentul de faţă, si nu se suprapune nici cu creditul ipotecar, nici cu ANL-ul, si nici cu locuinţele sociale construite de primării în parteneriat cu Guvernul.
Programul Guvernului Boc «Prima Casa» ii va sprijini pe cei care nu si-au putut permite cumpararea unei locuinte pentru ca nu au avut banii de avans sau pentru ca nu pot acoperi din salariu plata ratei la banca. Acum, practic, banii de chirie se vor constitui ca rata. Statul va garanta un credit de pana la 60 000 de euro si astfel bancile vor acorda dobanzi avantajoase. |
|
Citeşte mai mult...
|