|
Deputatul de Bucuresti, Dan-Radu Zatreanu, invita la cabinetul sau teritorial parlamentar din strada Liviu Rebreanu nr. 30 A pe toti cei care vor sa inteleaga mai bine cum functioneaza programul “Prima Casa” initiat si promovat de Guvernul Boc. Dan-Radu Zatreanu, care sustine acest program social cu implicatii majore pentru viata tinerilor bucuresteni, va sta la dispozitia tuturor celor interesati, alaturi de staff-ul sau, pentu a explica concret modul de accesare al creditelor destinate acestui program. In media elecronica, Dan-Radu Zatreanu a lansat deja sustinerea sa pentru programul “Prima Casa”, aratand ca este total diferit de ce există pe piaţă în momentul de faţă, si nu se suprapune nici cu creditul ipotecar, nici cu ANL-ul, si nici cu locuinţele sociale construite de primării în parteneriat cu Guvernul.
Programul Guvernului Boc «Prima Casa» ii va sprijini pe cei care nu si-au putut permite cumpararea unei locuinte pentru ca nu au avut banii de avans sau pentru ca nu pot acoperi din salariu plata ratei la banca. Acum, practic, banii de chirie se vor constitui ca rata. Statul va garanta un credit de pana la 60 000 de euro si astfel bancile vor acorda dobanzi avantajoase.
Aceasta masura are o mare deschidere sociala si va impulsiona puternic sectorul constructiilor imobiliare. Un alt efect, cel putin la fel de important, este deblocarea pietei de credit. Bancile vor putea reveni la o politica de credit imobiliar activa sprijinindu-se pe garantiile oferite de stat. Acest program face parte din anasamblul masurilor anticriza luate de Guvernul Boc in ultimele sale sedinte, alaturi de ridicarea plafonului pensionarilor de la 600 la 700 de lei pentru primirea medicamentelor compensate cu 90%. Astfel vor mai beneficia de medicamente compnsate cu 90% inca peste o jumatate de milion de pensionari, Romania fiind astfel tara cu cele mai accesibile medicamente din toata Europa. Tot printre ultimele masuri luate in recentele sedinte de Guvern se numara si extinderea programului de reinnoirea a parcului auto. Astfel persoanele fizice vor putea intra in program cu cate masini doresc, inclusiv cu autoutilitare de pana la3,5 tone, iar din toamna programul va functiona si pentru persoanele juridice.
Toate aceste masuri cu importante implicatii sociale vor fi detaliate pe larg de catre deptutatul Dan-Radu Zatreanu, care asteapta pe toti cei interesati la cabinetul sau parlamentar pentru a-i indruma concret in vederea inscrierii in programele anticriza sustinute de Guvernul Boc. |