Discursul lui Băsescu
Discursul susţinut în fata Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu s-a constituit într-o radiografie obiectivaă a situaţiei economiei româneşti, a trasat sarcini guvernului, a amintit de criza şi de efectele pe care aceasta le va avea asupra românului de rând, a amintit şi de fondurile europene pe care nu suntem capabili să le accesam, de necesitatea unei reforme în administraţie, de cheltuirea cu chibzuinţă a banului public, de multe alte probleme pe care de 18 ani nu suntem în stare să le rezolvăm.

„Noi, deputaţii PD-L, am înţeles acest discurs ca pe un semnal, tras de la cel mai înalt nivel, că pentru a depăşi cu bine criza economică mondială nu trebuie să adoptăm o poziţie fatalistă, ci trebuie să ne regrupăm, să ne aduăm forţele şi să conlucăm pentru a asigura mediului economic românesc un climat suportabil”- a apreciat deputatul Dan-Radu Zătreanu, deranjat de reacţiile “isterice” ale liderilor liberali şi chiar ai unor fruntaşi PSD.
“Mircea Geoană s-a arătat surprins de ideea unui împrumut sub supravegherea FMI pentru că priveşte cu ochelari de cal realitaţile economice româneşti şi conjunctura economică internaţională. Preşedintele Băsescu s-a bazat pe analize economice făcue de specialişti finanţişti când a avansat ideea împrumutului pe termen mediu pentru România, ca sursă de susţinere a balanţei externe de plăţi. Tăriceanu, la fel, a fost luat prin surprindere. Rămaşi fără replică în faţa jurnaliştilor, s-au apucat de figuri de stil care îi descalifică, lucruri uşoare, fără substanţă, găsite prin locuri comune, cu iz vulgar în contextul folosit, gen “centură de casitate “, „cameleon politic”, vorbe goale care au fost însă preluate ca remarci spirituale de posturile mogulilor media, aceşti jalnici soldaţi înregimentaţi politic conjunctural, care au supt resursele ţării timp de 20 de ani făcând jocuri de culise murdare” – a arătat deputatul Dan-Radu Zătreanu.

În opinia sa, aparenta vehemenţă a unor politicieni blazaţi şi a unor jurnalişti teleghidaţi politic ascunde nesiguranţa, şovăiala, lipsa de informaţii şi de clarviziune care îi fac, de fapt, victime uşoare în faţa forţei politice a preşedintelui Traian Băsescu.  
 

Romania - Camera Deputatilor, Palatul Parlamentului, str. Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti

HOME | Politica de confidentialitate | Email Deputat Dan-Radu Zatreanu